Revenire. Analize și sinteze ale anului. Așteptări vs Recunoștință. „Ce vreau” vs „Ce pot oferi”

Yo yo yo!

Creionul a revenit. Chiar din prima zi a anului. Tada bum tsss! 🥁
Bine te-am regăsit, LUMINĂ! 🙏🤗

Da da, știu. Pauză cam luuuungă am luat (și pe mine asta m-a pus mult pe gânduri, crede-mă), chiar de aveam impresia că a trecut mai puțin, abia acum am observat că sunt aproape 2 ani 😯 2 ani, YOPTA!

Din start țin să te previn că v-or curge din mine multe rânduri, trăiri, gânduri, emoții și conlcuzii... dar era și de așteptat după atâta absență, nu? 😀

Însă...O clipă... Huuuu (expirând puternic și mai ușurat)
Cum era acolo? „Mai bine mai târziu decât niciodată”, da? Și „Ca să te regăsești, trebuie să te pierzi”, da? Ap iaka.

Uhhh, cât de dureroase și confuze nu ar fi pierderile de sine, sunt ȘI MAI SPECTACULOASE REGĂSIRILE! Daaaaaaaaa! De fiecare dată tot mai REVELANTE (există oare așa cuvânt? de la „revelație”, cred că v-ați prins) și asta e MAGNIFIC! 🙏🙏🙏

Așa deci, hai s-o luăm pe etape:

1.
- De ce/unde am dispărut?
-  Am avut o perioadă de schimbări majore pe mai multe arii importante ale vieții. Pe alocuri mi-am devalorizat prioritățile, pe alocuri mi le-am resetat mai puternic. Cert e că am avut o luptă interioară  aproape toată perioada (și nu doar interioară, ooops 🙈), și recunosc că mai lucrez la acest capitol, dar toate duc la BINELE MEU ABSOLUT! Credeți și simțiți și voi la fel?
      Adică sunteți siguri că ce nu vi s-ar întâmpla-n viața asta, e pentru ca să devenim cine trebuie să devenim sau suntem cu adevărat? E o încredere inexplicabilă că există o putere mai mare decât înțelegem noi pe moment și dacă suntem deschiși, le asimilăm mai târziu și asta vine cu o senzație valoroasă, căci e de neprețuit ce învățăm după.
     A câta oară mă conving că MAI ALES perioadele dificile din viața noastră, sunt menite să aducă SCHIMBĂRI MAJORE în noi, în felul nostru de a gândi, de a acționa și de a elimina multe bariere ce ne limitau până acum.
    Sunt recunoscător pentru toate aceste lecții, chiar de au apăsat pe răni sângerânde, dar știu că dacă doare - e ceva de învățat acolo la sigur. Cu cât mai tare doare, cu atât mai mare lecția. În fine, cred că știți despre ce vorbesc...

2.
Cred că abia acum, la răscrucea dintre anii 2019-2020, am reușit să dedic ceva timp (puțin mai calitativ) pentru a analiza și sintetiza anul ce a plecat. Dar am decis, s-o fac prin recunoștință. Să mulțumesc tuturor experiențelor plăcute și MAI ALES celor ce au venit cu revelații majore (ca să nu le numesc „neplăcute” sau dureroase). Cred că știți că recunoștința e cea mai binecuvântată rugăciune către Univers și Creator, cât și către ființa noastră, pentru că suntem și noi parte din toată dragostea lui Dumnezeu (sau numiți-l cum vreți). Totul face parte dintr-un întreg, pe care noi nu-l știm adesea, însă când acceptăm acest fenomen și avem încredere în ce va urma, în imaginea de ansamblu pe care noi nu avem s-o știm, chiar vine ceva mai bun ulterior. DE FIECARE DATĂ!

Am mulțumit, mai ales oamenilor cu care am avut neînțelegeri, în rezultatul cărora au sângerat iar crăpăturile sufletului. Și dacă să analizez mai sincer, nu sufletul a suferit, ci egoul mai mult, cu toată gândirea lui limitativă (adică care a format o imagine despre cum trebuie să fie viața noastră). Dar aici e vorba doar despre viziuni contradictorii - fie dintre 2 oameni... SAAAU  fie chiar și dintre viziunile aceluiaș om care se luptă între 2 credințe (din eng. „beliefs”- convingeri, păreri).

   Deci, oamenii care ne scot din zona de confort și ne apasă pe răni, tot sunt trimiși de Sus, ca profesori eu cred, căci asta ne face să ne înțelegem pe noi ulterior.
   Așa că, SUFLETE LUMINOS, da da, mă adresez direct Ție acuma, căci în pofida certurilor și cuvintelor grele ce ne sună-n cap până-n prezent, eu mai continui să cred în ACEA DRAGOSTE ȘI LUMINĂ DIN TINE, să știi... Cât și-n cea din mine, (recunosc, că ne ia ceva timp să ne convingem iar c-o avem)

Însă, dacă egoul nu ne-ar încâlci gândurile și convingerile așa cum o face, poate ar exista mai multă armonie între oameni. Însă dragostea vine de mână cu frica (una fără alta cumva nu există), și nu e așa simplu să ne acceptăm și iubim reciproc. Dar, suntem oameni până la urmă și avem MUUUULTE DE ÎNVĂȚAT, până vom putea să acceptăm fricile ca parte din noi și să lăsăm dragostea să domine mai mult. Cert e că toți au frici. Toți. Diferite de la om la om, da. Chiar de unii au învățat să le învingă mai curajos.

Și-n lupta asta a fiecăruia , atunci când se întâlnesc 2 furtuni interioare, doar cu muuuultă răbdare, respect, dragoste absolută, încredere, empatie și minte deschisă ar fi posibil ca aceste 2 furtuni, să se liniștească o dată ce se întâlnesc. Dar e de ajuns măcar 1 element din cele de mai sus să lipsească și totul poate lua o direcție mai puțin plăcută pentru ambii... din păcate.

     Eu încă-mi analizez furtuna. Știu cu certitudine că și tu o faci. Și cred că o viață tot învățăm cum să facem să domine armonia interioară. Dar asta și e frumos. Cărarea parcursă de fiecare spre BINELE LUI SUPREM!
Acum... cu toată sinceritatea și cu sufletul deschis o mai zic o dată: ÎMI PARE RĂU ȘI IARTĂ-MĂ pentru furtuna mea ce te-a rănit. ÎȚI MULȚUMESC pentru dedicația și căldura oferită, crede-mă că apreciez mult și TE IUBESC pentru lumina ce-o porți, căci ambii știm că ai destulă. Da că ne ia gura și emoțiile pe dinainte, e uman. Ele ne creează cele mai mari probleme, YOPTA 😂 Așa e, de mici, câțiva ani învățăm să vorbim, ca după, o viață întreagă poate să nu fie de ajuns să învățăm să tăcem.

Știu că s-o spus prea multe (chiar de nu toate, hai să recunoaștem 😅), dar acum, te rog mult, hai să ne iertăm reciproc și să acceptăm faptul că doar avem viziuni diferite în unele cazuri, chiar de-n alte cazuri, le avem identice. Să mai acceptăn diferențele dintre oameni (asta fiind una din lecțiile MAJORE DIN VIAȚA MEA) și să înțelegem că ceva pe moment era nepotrivit. Atât.
Și că e ok ca oamenii să nu fie de acord în ceva, dar dacă simțim că nu ajungem la un numitor comun, e normal să lași lucrurile cum sunt, dar s-o ia fiecare pe calea lui. Cât de apropiați nu ne-am simți și cât de multă dragoste nu ar fi la mijloc. Că dacă nu era dragoste,  nu era nici suferință, corect? Era doar o indiferență care nu ne afecta. Așa că... Mergem mai departe spre armonia și liniștea noastră interioară! 

Mulțumesc încă o dată pentru dedicația ta. Apreciez mai multe decât s-ar părea, să știi. Te iubesc! Ai grijă de TU!

Hai că m-am cam prea reținut aici 😀

3.
Discutam cu oameni de suflet în ajunul Noului An și am fost întrebați ce așteptări avem de la anul ce vine și  ce vrem să fie realizat în 2020 (ceea ce nu e ceva rău, căci e bine să-ți setezi obiective și să ai vise) dar Creionul a reacționat deodată mai Colorat (nu a stat mult să se gândească, doar așa i-a venit  pe moment😀 - evident că din informația acumulată din diferite surse, vă dați seama) și a zis:
- Eu cred că, că trebuie să începem cu ceea pentru ce suntem recunoscători deja și să înlocuim „ce vreau”-ul cu „ce pot oferi” în schimbul a ceea ce vreau. Și aici e o MAAAAARE diferență, dacă sunteți de acord. Prea mult timp am fost învățați să cerem și mai puțin să dăm și de cele mai multe ori, abordarea exact inversă ne ajută să dobândim ce vrem, oferind mai întâi.

Așa că, și Creionul acuma are o însărcinare nouă - să-și reformuleze aspirațiile și obiectivele. La treabă! 💪💓

Doamne, cât îmi era dor să simt aceste CULORI VII 💓(cred că vă mai amintiți că aceste culori semnifică emoțiile, da?)

Mulțumesc din suflet UNIVERSULUI pentru MANA ASTA LUMINOASĂ!  Mi-a fost dor să scriu. Mi-a fost dor de VOI! Mi-a fost de de MINE! 🙏🙏🙏

MULȚUMESC aparte ȚIE, dragă cititorule, că ai dedicat din timpul tău prețios, să citești rândurile sufletului și capului meu. 🙏🙏🙏

Vă cuprind cu deosebit drag 🤗
Al vostru, Creion
Creion Colorat

Cum s-ar dzâși... M-o răzghit! ... iar...

Cum s-ar dzâși... M-o răzghit! ... iar... Să vorbesc despre  

COMUNICARE EFICIENTĂ

De câte ori am tot zis și o mai repet și cred c-o so fac de atâtea ori de câte ori va fi nevoie... Cred că până voi înțelege că mediul de oameni cărora le-o zic, au înțeles și putem trece la alții, care încă nu știu))

O comunicare eficientă, nu doar că e foarte importantă, dar e VITALĂ, măi, oameni buni!

Și când zic ”comunicare eficientă” zic: vorbe zise sincer, calm, la momentul potrivit, cu recunoașterea vinei, cu acceptarea feedback-ului, cu mai multă ascultare, cu deschiderea sufletului, cu iertare, cu concretizări dacă s-a înțeles mesajul corect și dacă nu, de reformulat până se va înțelege; cu muuuuulte întrebări de clarificare; cu prioritizarea persoanei sau relației, în loc de orgoliu sau mândrie; cu revenirea la subiect când totul a fost analizat la rece și cu adaos de iubire, empatie, înțelepciune, răbdare și compromise.

Pentru că cel mai des, oamenii vorbesc multe chestii nepotrivite (sau... și mai rău, nu vorbesc deloc) și se miră de ce suferă vreo una din părți sau, poate, chiar toate câte sunt implicate în această comunicare.

Ca rezultat - Suferă oamenii, apare stres, se pătează aura și se ”strică” sănătatea.

A pintru și? Când e posibil și altfel... Da da, mai eficient, mai plăcut și cu rezultate mai frumoase.

E posibil! Demonstrat.

Pace și înțelepciune vouă!

Vă cuprind cald!

Ochii dezvăluie puterea sufletului

Ochii... ne pot zice mult mai multe decât observă majoritatea.

Totdeauna am avut mare curiozitate să privesc lumea-n ochi când vorbesc, când acționează și când se oglindesc în ei emoții și sentimente. Dar cu timpul, înveți să le pătrunzi tot mai adânc, căci m-am convins că ei chiar reflectă sufletul.

Acum, recunosc un suflet puternic dintr-o mie și nu-mi ia mult asta... căci, din păcate, sunt tot mai mulți oameni superficiali și zombați, care idee nu au de multe.

N-ai cum să nu observi ochii ce au suferit, ce au plâns sau ce au sângerat în trecut. În ei te poți pierde, căci poți concomitent vedea imagini, auzi strigăte și plânsete și poți simți dureri. Filmele 5D nici nu se compară, credeți-mă.

Adesea, citind sufletele prin ochii unor oameni mai speciali, cărțile nu te mai captivează. Pur și simplu te pierzi în adâncimea lumii lor interioare și realizezi că istoria vieții astea e mai veridică decât orice fantezie scrisă.

Și să știți că doar cei mai puternici din ei, oricum rămân blânzi. Pentru că numai cei care au atins infernul știu să aprecieze raiul pe pământ și să contribuie la răspândirea luminii. Și totodată paradoxal e că anume cele mai rănite suflete, pot fi cele mai vii și cele mai optimiste. Nu toate, desigur... Căci nu toți au puterea și posibilitatea de a se ridica de fiecare dată. Dar cei care aleg s-o facă mereu, au ce povesti, cu ce inspira și pot să râdă sincer și sonor chiar și atunci când pericolul le apasă pe rană, căci... ei știu că pot supraviețui...

Promit!

Scrisoare către mine şi toţi cei apropiaţi mie.

Ştiu că acum sunt într-o perioadă mai stranie.
Ştiu că sunt greu de înţeles.
Şi mie mi-e greu, credeţi-mă.
Ştiu că creez disconfort.
Ştiu că nu ştiu multe şi ştiu că mai am de căutat răspunsuri.
Ştiu că pare superficial şi dintr-o parte de parcă problemele sunt doar în capul meu. Dar mai ştiu că problemele sunt şi-n capul meu, recunosc, însă nu e doar asta...
Ştiu că am obosit foarte mult... şi... ştiu că aş da tare multe să fie bine.
Şi mai ştiu că e necesară şi perioada asta... Mai târziu voi putea aduce argumente de ce.

Şi... mai ştiu... că asta nu va dura veşnic. Refuz să cred că nu are sfârşit şi refuz să cedez.

Dar... totodată...

Promit să lupt până la capăt!
Promit să găsesc răspunsurile corecte! Promit să mă fac bine! (şi fizic, şi moral) Promit să mă reumplu de lumină!
Promit să ajung pe culmile setate!
Promit să îi ajut şi eu pe cei care mă ajută acum şi care ştiu că chiar le pasă!
Promit să devin şi mai puternic!
Promit să învăţ şi lecţiile astea!
Promit să devin mai bun!
Promit... să fiu împlinit şi-n armonie!

Acuma sincer, dragilor... Chiar nu pot şti cât timp îmi va mai lua. Dar într-un final va fi bine. (Dacă nu e bine, nu e finalul. Corect?)

Până atunci... Îmi cer scuze din sufletul meu sângerând, pentru disconfortul creat, pentru grijile ce vi le faceţi pentru mine şi pentru întrebările ce vă macină şi pe voi.

Să ştiţi că eu apreciez mult empatia calitativă ce mi-o oferiţi şi nu trec cu vederea orice gest nobil. Poate acum nu sunt în stare să reflect sincer toate emoţiile, dar va veni timpul când vă voi mulţumi personalizat.

Vă sunt recunoscător că mai credeţi în mine! Eu tot mai cred! Şi voi lupta până la urmă.

Promit!

Un Creion tocit.
Dar încă Colorat!

Anti sistem

Salutare.

De ceva timp tot mă gândesc că sunt și un personaj rebel. Mai ales când nu găsesc o explicație logică la unele fenomene sau acțiuni ale oamenilor. Și mai ales când știu că foarte multe altele ne sunt insuflate, impuse, sugerate sau doar "corect" prezentate de cei "mari"... când observi că o societate acționează într-un fel sau altul.

Majoritatea sunt atât de "ocupați" ca să își da seama că cineva-i coordonează cum vrea și că își pierd direcția personală astfel.

Suntem o populație în care au sădit prostie, ură, invidie, orgoliu fără valoare, critică față de cei care nu-s ca noi... Toți sunt experți în a ponegri pe alții și a aduce "argumente plauzibile" de ce alții sunt levâie (nașpa). Știți situația când mergi la un medic și-ți zice că tot ce ți-a zis alt doctor e greșit și dacă n-o să faci cum zice el, probabil o să mori? Și că doar el e deștept și restu-s proști și exemplele pot continua...

Mie-mi pare rău că sunt așa mulți oameni mici. Eu așa le numesc. Căci dacă tu nu știi să cultivi singur în tine valori bune, să cureți cele sădite de altcineva și să delimitezi ce te reprezintă și ce nu, pentru mine ești doar un om mic. Și nu contează câți bani ai, ce mașină conduci și unde locuiești. Oricum ești un om mic. Mic la suflet, mic la înțelepciune.

Te rog să găsești putere și timp să analizezi încotro te îndrepți și dacă asta e chiar ceea ce vrei cu adevărat sau mergi și tu încolo pentru că acolo ți-au zis alții că-i bine? Delimitează mai mult timp pentru tine, ca să înveți să te asculți. Ca să înveți mai mult să taci, căci eu consider că e o artă să poți să taci. Daaaa, recunosc, pentru mine asta e o măiestrie, mai ales când ai avea atâtea a spune, să decizi să-ți ții gura, pentru a nu te grăbi cu concluziile, cu reacțiile și mai ales ca să lași interiorul să vorbească mai mult.

Recunosc, e dificil. Mai ales că mulți sunt înfricoșați de ce pot găsi înăuntru. Dar dificil nu înseamnă imposibil, right? :)

Fenomenal e că abia când începi să te asculți mai mult, îți regăsești viziunea tot mai clară. Și tot atunci poți observa că viziunea ta nu coincide cu cea a sistemului, căci ăla e construit pentru ei, nu pentru tine.

Așa începi să ți-l creezi pe al tău. Încet, încet. Bazat pe propriile valori și viziuni. Și trebuie forță, dragilor, căci sistemele pot fi contradictorii și incomode pentru cei care le-au creat pe celelalte. Dar totodată, poți găsi personalități cu viziuni similare și să vă aliați. Parteneriate se numesc altfel. De orice gen.

Găsiți putere să vă delimitați "de ce-ul" și să vă aliniați cu sistemele cu cei ca voi.

Vă cuprind.

Oh, darling...

Ce folos că ai cel mai bun cur și țâțe perfect „desenate”, în combinație cu o față simpatică, atrăgătoare, dacă-n suflet îi mucegai și-n cap șuieră vântul?

Ce folos că ai corp demn de concursuri de bodybuilding, portmoneu gros și cea mai tare mașină din parcare, dacă n-ai „coaie” și un cuvânt demn de un bărbat?

Poți avea tot ce tu ai credea că te face o persoană interesantă și totuși să nu fii un om de valoare, o personalitate.

Vezi tu... Înfățișarea nu e numaidecât meritul tău, ci al părinților și al Universului. E un avantaj fizic dat de sus, dar tu-l utilizezi ca pe cel mai mare dar. Fie... E dreptul tău, până la urmă 😉

Dacă părinții îți ticsesc portmoneul gros și ți-au dat cheile de la mulți cai putere sub capotă, asta tot nu te face bărbat. Și chiar o sculă mare și perfect funcționabilă tot nu te face un bărbat adevărat... spre marea ta dezamăgire... Îmi pare rău să-ți zic asta... dar asta e...

O personalitate se construiește din temelie, cărămidă cu cărămidă, căci dacă s-ar cumpăra, sunt sigur că mai mulți ar avea-o.

Dar nu toți o înțeleg. Și e bine așa. Noi, însă... trebuie să mai depunem ceva efort pentru a depista mărul bun printre cele stricate. Sunt necesari toți, măcar pentru constrast. Altfel ... cum ne-am diferenția?

Daaaaaa.... Azi îmi permit să fiu mai răutăcios, mai critic, mai sarcastic și să scriu mai diferit decât de obicei... Pentru că sunt diferit... Mereu. Într-o zi sunt blând, în alta mai tăios. 😈 Ca un om. Că așa parcă e ok pe planeta asta. Nu că aș avea motive sau cineva o contribuit, nuuuu. Ba deloc. Nu știu ce mi-o venit. Cred că doar simțeam nevoia s-o exteriorizez.

Vă pup!

Creion,
Creion Colorat

Pupăcioșii

Pentru mine pupăcioșii sunt COSMOS!

Poate din simplu motiv că sunt și eu un pupăcios incurabil. 😀

Cum să nu-ți placă să pupi pe cineva? Nu pe toți, evident... 😀 Sunt persoane pe care chiar vrei să-i mănânci cu totul și poți să-i sufoci cu săruturi apăsate.

Pentru mine asta e manifestarea dragostei, căldurii, luminii și această „activitate” încarcă cu pozitiv dacă e aplicat în momentul potrivit, în locul potrivit și cu omul potrivit. Nu e nevoie de prescripție medicală pentru asta, dar efectul e chiar unul de vindecare 😇

Pupați-vă des, coloraților! Cu oamenii voștri, cu cei apropiați, cu persoanele potrivite și cu copii, căci ei sunt mega dulci și sinceri!

Trăiască pupășioșii! 😘😍

Cu deosebit drag, un PUPĂȘIOS incurabil,
Creion,
Creion Colorat.